Skip to content
Știri. Pur și simplu!
  • Publicitate
  • Metropolitan
    • Timişoara
    • Dudeștii Noi
    • Dumbrăviţa
    • Giroc
    • Ghiroda
    • Giarmata
    • Moşniţa Nouă
    • Remetea Mare
    • Săcălaz
    • Şag
    • Sânandrei
    • Sânmihaiu Român
  • Naţional
  • Actualitate
  • Cultură
  • Educație
  • Administrație
  • Eveniment
  • Economie
  • Social
  • Politică
  • Sport
  • Life
Înscrieri la cel mai mare concurs internațional de matematică aplicată

Înscrieri la cel mai mare concurs internațional de matematică aplicată

29 noiembrie 2023

Naţional Educație

Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (Asociația IDEE) a anunţat că s-a dat startul înscrierilor la Jocul-concurs internațional Cangurașul matematician pentru clasa pregătitoare și clasele I-IV.

Concursul Internațional de Matematică Aplicată Cangurul este cel mai mare din lume, el organizându-se în peste 90 de țări, inclusiv România. Problemele sunt elaborate de echipe internaționale. În România, Cangurul se desfășoară în limbile română și maghiară. Data la care se va susține Cangurașul matematician pentru clasa pregătitoare și clasele I-IV este 15 decembrie 2023.

Matematica poate fi distractivă și de folos! O vizită la muzeu, la circ sau în parc pot fi tot atâtea prilejuri în care copiii descoperă faptul că matematica are aplicații practice, la tot pasul, și că fiecare soluție la o problemă de matematică este de fapt o soluție la o problemă din viața noastră cotidiană. Cadrele didactice sunt invitate să se înscrie pe https://stars-org.net/ ca organizatori ai centrelor de testare Cangurul din școli. Organizatorii centrelor de testare se vor ocupa de înscrierea elevilor, prezentarea și desfăşurarea concursului și vor transmite telefonic, online sau prin e-mail numărul de elevi înscriși pe clase.

Cum se va susține jocul-concurs?

Concursul se va susține în două moduri:

– offline, cu reviste tipărite, trimise la cererea participanților

Organizatorul centrului de testare poate opta fie să primească reviste tipărite pentru elevii înscriși în centrele de testare din școli, fie să multiplice materialele în centrele de testare. Înscrierea elevilor va avea loc până la data de 4 decembrie 2023.

Pe foaia de răspuns elevii vor marca o parolă, care trebuie memorată (cele 4 litere din codul de participare trimis organizatorului sau oricare alte patru litere). În termen de două zile lucrătoare de la data concursului, organizatorul va expedia foile de răspuns completate de elevi, prin colet poştal, la adresa: Editura Sigma: O.P.83, C.P.36, București.

– online, pe platforma cangurul.net

Profesorul comunică elevilor codul său de organizator (format din cinci cifre), pentru ca aceştia să se poată înscrie la concurs pe www.editurasigma.ro. La înscriere, fiecare participant primeşte codul (de forma 12345-ABCD). Cu ajutorul acestui cod, elevul poate susţine concursul pe platforma www.cangurul.net. Părinții pot înscrie elevii individual, urmând instrucțiunile de pe www.editurasigma.ro. [click aici pentru produsul digital]

Susținerea online va avea loc de vineri, 15 decembrie, ora 12:00, până luni, 18 decembrie, ora 20:00. Durata concursului este de 60 minute din momentul deschiderii subiectelor.

Unde pot citi un regulament? (Aici).

Elevii vor primi diplomă de participare/premiere și analiza testului. Diploma poate fi descărcată direct de pe site, folosind codul de participare.

Profesorii-organizatori vor primi acces la rezultatele elevilor, precum și diplome și adeverințe de participare la sustenabilitatea unui proiect european. Oferta Edu+, definită în regulamentul jocului-concurs Cangurașul matematician pentru clasa pregătitoare și clasele I-IV aduce beneficii suplimentare însemnate profesorilor organizatori ai centrelor de testare, inclusiv rolul de redactor coordonator al unui număr din revista „EduȘcoală”.

Elevii se pot pregăti pentru jocul-concurs Cangurașul matematician pentru clasa pregătitoare și clasele I-IV folosind testele de antrenament de pe www.editurasigma.ro, alegând din secţiunea „Cangurul”, opţiunile „Teste de antrenament”şi „Matematică” urmate de selectarea clasei dorite.

Citeşte şi: Rock pentru Viaţă – concert caritabil la Timişoara, susţinut de Phoenix, Cargo, Implant pentru Refuz şi Mircea Baniciu

Echipa Cangurul România vă stă la dispoziție pentru informații suplimentare legate de jocurile-concurs Cangurul, la oricare dintre coordonatele următoare:

Telefon: 0212434052, 0746238667, 0758044825, 0758044829, 0748097186;

E-mail: suport@cangurul.ro;

Site web: www.cangurul.ro; www.editurasigma.ro.

cangurasul matematician, cangurul, concurs, matematica

Navigare în articole

Previous: Romsilva va planta 3,6 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de toamnă
Next: Chestionar pentru locuitorii din Ghiroda şi Giarmata Vii

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai noi articole

Florall – Festivalul Artei Florale aduce în Iulius Town Timișoara: un tunel realizat din mii de flori, aranjamente inedite, ateliere de creație pentru copii și adulți, momente artistice și alte surprize

Operațiuni complexe pe șantierul pasajului Solventul, conexiune a zonei de vest cu restul orașului

Universitatea Politehnica Timișoara, locul 1 pe țară în domeniul „Engineering and Computer Science”, în clasamentul academic internațional Scholar GPS

Marilen Pirtea a obţinut un nou mandat de rector al Universității de Vest din Timișoara

Conform Center for World University Rankings (CWUR) 2024, Universitatea de Vest din Timişoara se situează între primele 6.9% universități din lume

Primăria Timișoara a amendat RETIM pentru nerespectarea zilelor de colectare a deșeurilor

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice pot fi admirate în Iulius Town

Vezi toate știrile

Web design © 2025 zonaTM - Știri. Pur și simplu!