Skip to content
Știri. Pur și simplu!
  • Publicitate
  • Metropolitan
    • Timişoara
    • Dudeștii Noi
    • Dumbrăviţa
    • Giroc
    • Ghiroda
    • Giarmata
    • Moşniţa Nouă
    • Remetea Mare
    • Săcălaz
    • Şag
    • Sânandrei
    • Sânmihaiu Român
  • Naţional
  • Actualitate
  • Cultură
  • Educație
  • Administrație
  • Eveniment
  • Economie
  • Social
  • Politică
  • Sport
  • Life

Continental analizează vânzări de active și noi reduceri de costuri, după ce a anunțat concedieri

4 decembrie 2023

Timişoara Economie

Producătorul german de componente auto și anvelope Continental AG analizează vânzări de active și reduceri suplimentare de costuri pentru a proteja recompensele acordate investitorilor și a relansa divizia automotive, care în ultimii ani a rămas în urma rivalilor, transmite Bloomberg.

Continental, companie care este prezentă și în România, a anunțat  că intenționează să se separe de divizia de „user experience”, care produce display-uri pentru interiorul automobilelor, pentru a o pregăti de o potențială vânzare, schimbare de proprietar sau ofertă publică inițială. De asemenea, Continental își va reduce cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare, a anunțat luni grupul german la o întâlnire cu investitorii, organizată la Hanovra.

Toate aceste inițiative vor ajuta divizia automotive „să devină mai bună, rapidă și mai agilă”, a declarat directorul financiar de la Continental, Katja Garcia Vila, potrivit Agerpres.

Continental a anunțat anterior eliminarea mai multor posturi pentru a reduce cheltuielile cu aproximativ 400 milioane de euro pe an, începând din 2025. Măsurile suplimentare anunțate luni includ diminuarea numărului de facilități de cercetare ale grupului, care în prezent se situează la 82, pentru a reduce cheltuielile cu cercetare&dezvoltarea până la 11% din vânzări peste doi-trei ani și la mai puțin de 10% din vânzări în trei-cinci ani, de la un nivel de 12% prognozat pentru acest an.

Continental, companie a cărei valoare de piață a scăzut cu aproape 40% în ultimii cinci ani, se numără printre giganții industriali germani care au fost afectați de tranziția la o economie mai curată. Tranziția este una deosebit de dificilă pentru sectorul auto german, care a crescut grație producției unor automobile de calitate, echipate cu motoare cu combustie, și care beneficia de sute de producători locali de componente. Odată cu tranziția la automobilele pe baterie, avansul industriei auto germane se evaporă.

La reuniunea de luni cu investitorii, Continental a anunțat că intenționează să ajungă la vânzări cuprinse între 51 și 56 de miliarde de euro în următorii trei-cinci ani, de la 39,4 miliarde de euro anul trecut. Divizia automotive ar urma să asigure jumătate din cifra de afaceri totală.

De asemenea, Continental a majorat planurile privind procentul din profit alocat pentru plata dividendelor până la 40% din profitul net, de la 30% anterior. Pe lângă separarea de divizia de „user experience”, grupul german a informat că analizează și alte active din domeniul automotive care generează vânzări de aproximativ 1,4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că aproximativ un sfert din întreaga divizie automotive este sub revizuire

Însă, orice modificare strategică de direcție la Continental va avea nevoie de sprijinul acționarului majoritar, familia Schaeffler, care în prezent își revizuiește imperiul din industria auto. Clanul care controlează Continental și Schaeffler AG încearcă acum să preia cealaltă jumătate din acțiunile Vitesco Technologies Group AG pe care nu le deține, într-o tranzacție de 3,8 miliarde de euro.

Citește și: Biletele pentru trenul Trans Carpatic se pot cumpăra de pe platforma online națională

Grupul Continental are aproximativ 200.000 de angajați în 57 de țări din întreaga lume, dintre care 59.000 în Germania. Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deține șapte unități de producție și patru centre de inginerie în Timișoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov și Iași, scrie profit.ro.

afaceri, continental, zona metropolitana

Navigare în articole

Previous: Magia Sărbătorilor de Iarnă continuă la Giroc cu o seară dedicată copiilor
Next: Colterm a adunat stocuri suficiente de cărbune și gaze naturale

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai noi articole

Florall – Festivalul Artei Florale aduce în Iulius Town Timișoara: un tunel realizat din mii de flori, aranjamente inedite, ateliere de creație pentru copii și adulți, momente artistice și alte surprize

Operațiuni complexe pe șantierul pasajului Solventul, conexiune a zonei de vest cu restul orașului

Universitatea Politehnica Timișoara, locul 1 pe țară în domeniul „Engineering and Computer Science”, în clasamentul academic internațional Scholar GPS

Marilen Pirtea a obţinut un nou mandat de rector al Universității de Vest din Timișoara

Conform Center for World University Rankings (CWUR) 2024, Universitatea de Vest din Timişoara se situează între primele 6.9% universități din lume

Primăria Timișoara a amendat RETIM pentru nerespectarea zilelor de colectare a deșeurilor

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice pot fi admirate în Iulius Town

Vezi toate știrile

Web design © 2025 zonaTM - Știri. Pur și simplu!