Rețele Electrice Banat va derula investiții de peste 115 milioane de lei în Timiș, în proiecte co-finanțate cu fonduri europene
Compania Rețele Electrice Banat (parte a grupului PPC în România, denumită anterior E-Distribuție Banat) va derula două proiecte de modernizare a rețelelor de distribuție de energie electrică în județul Timiș după ce, la finalul lunii noiembrie, a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de 115,69 milioane de lei (TVA inclus).
Primul dintre acestea vizează modernizarea rețelei de distribuție de medie și joasă tensiune din localitatea Cenad, județul Timiș, în beneficiul a peste 1.600 de clienți. Valoarea acestuia se ridică la circa 58 de milioane de lei (TVA inclus), iar valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de aproximativ 34,45 milioane de lei.
Lucrările din localitatea Cenad constau în modernizarea și amplificarea a opt posturi de transformare, prin trecerea din structura de post aerian pe stâlp în post în anvelopă de beton și introducerea acestora în sistemul de telecontrol, pentru ca manevrele să poată fi realizate de la distanță, din centrul de dispecerat, reducând astfel timpul necesar identificării și remedierii în cazul apariției de incidente.
De asemenea, proiectul include modernizarea rețelei de joasă tensiune, prin înlocuirea conductoarelor pe o lungime de 43 de km și reconfigurarea acestora, introducerea în subteran a unor linii de joasă tensiune pe un traseu de 2,92 km, respectiv a unei linii de medie tensiune pe o lungime de 8,65 km. În plus, vor fi instalate linii de fibră optică pentru a asigura comunicația rapidă necesară activităților de monitorizare și control la distanță a rețelei, precum și analizoare de calitate a energiei electrice în fiecare post de transformare. Branșamentele celor peste 1.600 de clienti vizați de aceste modernizări de rețea, vor fi înlocuite, cu această ocazie se vor amplasa la limita de proprietate grupurile de măsură (contoarele).
Cel de-al doilea proiect care va fi derulat de către Rețele Electrice Banat are o valoare totală de 57,6 milioane de lei (TVA inclus), din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 37,8 milioane de lei. Proiectul vizează creșterea siguranței în alimentare a clienților din zona de agrement Trei Ape din județul Timiș prin buclarea liniei electrice aeriene (LEA) 20 kV Văliug cu LEA 20 kV Slatina Timiș. De asemenea, lucrările includ modernizarea a 13 posturi de transformare, a unor tronsoane de linii de medie tensiune în lungime de 4,4 km, precum și trecerea în subteran a unor linii de medie tensiune pe un traseu de 10,3 km. În plus, rețeaua în zonă va fi întarită și astfel va deveni mai rezilientă prin construirea a două linii noi de medie tensiune noi a câte 17,8 km, respectiv 9,2 km.
Valabilitatea celor două contracte se încheie la expirarea perioadei de monitorizare a durabilității proiectelor, adică 5 ani de la data punerii în funcțiune a investițiilor. Conform graficelor de implementare estimate de către companiile Rețele Electrice, proiectele vor fi finalizate în perioada 2026-2027.
Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice: ”Ne bucurăm că am securizat noi proiecte de anvergură, cu o parte de finanțare nerambursabilă, care ne ajută să derulăm planurile de modernizare a rețelelor. Lucrări precum cele din localitățile Cenad și zona de agrement Trei Ape, derulate în cadrul acestor proiecte, care vor consta și în trecerea în subteran a unor porțiuni de rețea din zonele respective și modernizarea unor posturi de transformare pe stâlp prin înlocuirea lor cu posturi în anvelopă de beton, vor ajuta inclusiv la prevenirea unor avarii care pot fi generate de vijelii sau alte intemperii pentru că aceste elemente de rețea nu vor mai fi expuse direct la condițiile meteo extreme. Înțelegem nevoile comunităților de a avea acces la o infrastructură energetică sigură și modernă, așa că facem eforturi pentru a implementa soluții sustenabile de dezvoltare și modernizare a rețelelor, în beneficiul clienților.”
Până în prezent, valoarea totală a proiectelor din fonduri nerambursabile semnate de cele trei societăți Rețele Electrice se ridică la peste 503 milioane de lei cu TVA, din care valoarea granturilor este de peste 347 milioane de lei, fără TVA.
Citeşte şi: Regina Maria investește 8 milioane de euro în Policlinica Banat din Timișoara
Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de peste 133.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 287 de stații de transformare și peste 24.000 de posturi de transformare.