Oana Stănescu este curatoarea Beta 2024 – Bienala timișoreană de arhitectură
9 ianuarie 2024
Echipa de organizare a Bienalei timișorene de arhitectură Beta anunță numirea Oana Stănescu – arhitectă, designer, scriitoare și cadru universitar, în poziția de curatoare a ediției din acest an. Cu o carieră excepțională de peste două decenii, influența Oanei Stănescu asupra arhitecturii și designului contemporan este recunoscută peste tot în lume.
În calitate de curatoare, Oana Stănescu propune o retorică multidisciplinară privitoare la rolul arhitectului. Sub îndrumarea sa, cea de-a 5-a ediție a Bienalei de Arhitectură Beta promite să împingă limitele practicii arhitecturale prin abordarea interdisciplinară și intersecțională.
Născută în România, Oana Stănescu și-a finalizat studiile de arhitectură la FAUT – Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara și a acumulat experiență pe mai multe continente înainte de a-și stabili studioul în New York și Berlin.
Cele mai recente lucrări remarcabile ale sale includ reabilitarea unui funicular de 500 de metri în orașul natal – Reșița, magazinele Off White ale lui Virgil Abloh la nivel mondial, precum și instalații pe scară largă, cum ar fi „Seriously Fun” la Muzeul de Artă Modernă din New York, „Mutts” la Festivalul de muzică Coachella din 2022 din California, și „Fresa” la Festivalul Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico din 2023 din Logroño, Spania. De asemenea, este co-fondatoarea proiectului colaborativ Plus Pool din New York. Prin proiectele sale, Oana Stănescu ne încurajează să ne reevaluăm relația cu mediul construit și să explorăm posibilitățile de a crea spații urbane care pun în prim-plan locuibilitatea și sustenabilitatea.
Oana Stănescu a predat și susținut prelegeri la Harvard GSD University, GSAPP, Columbia GSAPP, Princeton SOA, UCLA AUDLA, și la Architectural Association din Londra. În ultimii ani, ea a înființat Blueprints of Justice Studio la MIT în colaborare cu Stanford Legal Design Lab și Virgil Abloh. În 2023, a creat și a început să coordoneze seria de prelegeri „Nonprofessionals” la EPFL, în Lausanne.
„Suntem foarte bucuroși că Oana Stănescu se întoarce acasă în calitate de curatoare pentru viitoarea ediție a bienalei timișorene de Arhitectură„, a declarat Alexandra Trofin, coordonatoarea Beta. „Ambivalența sa locală-globală, expertiza, talentul și perspectiva unică cu siguranță vor potența capacitatea Beta de a funcționa ca o platformă extraordinară pentru discursul arhitectural și explorări la intersecția dintre artă, arhitectură, cultură pop, comunitate și natură.”
Oana Stănescu și-a exprimat entuziasmul față de această colaborare în orașul unde a absolvit facultatea. „Sunt profund onorată, entuziasmată și nerăbdătoare, impresionată și emoționată în același timp. Trăim viețile noastre în limitele arhitecturii, ceea ce o face scuza perfectă pentru conversații sociale și culturale urgente, în special în poziția unică a României, cu proximitatea și distanță simultane față de Vest„, a declarat ea.
Tema celei de-a cincea ediții Beta va fi anunțată în primăvara acestui an și, în mod surprinzător, nu este legată de „ce” presupune arhitectura, ci mai degrabă de „cum” și „de ce” – procese și premize în arhitectura contemporană, pe care curatoarea Oana Stănescu le va investiga multidisciplinar.
Citește și: Cel mai bun violoncelist canadian în 2023 va concerta la Timişoara
Detalii despre Bienala de Arhitectură Beta 2024 – inclusiv arhitecții, artiștii participanți și programul evenimentului, vor fi anunțate în lunile următoare pe site-ul oficial https://betacity.eu/ și canalele de Instagram și Facebook ale evenimentului.