Skip to content
Știri. Pur și simplu!
  • Publicitate
  • Metropolitan
    • Timişoara
    • Dudeștii Noi
    • Dumbrăviţa
    • Giroc
    • Ghiroda
    • Giarmata
    • Moşniţa Nouă
    • Remetea Mare
    • Săcălaz
    • Şag
    • Sânandrei
    • Sânmihaiu Român
  • Naţional
  • Actualitate
  • Cultură
  • Educație
  • Administrație
  • Eveniment
  • Economie
  • Social
  • Politică
  • Sport
  • Life

Peste 130 de copii vor împărtăși pasiunea lor pentru karate la primul examen de grad din 2024

23 martie 2024

Dumbrăviţa Sport

Peste 130 de copii de la Clubul Sportiv K-ZE Karate, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani, vor participa sâmbătă, 23 martie 2024, la prima lor mare provocare din acest an.

Fie că vor obține prima centură din viața lor, cea alb-galbenă, fie că sunt deja avansați și vor obține centura maro sau chiar cea neagră, pentru toți a însemnat un efort și câteva luni bune de antrenamente la sală.

Examenul de grad va avea loc începând cu ora 10.00 la Sala Polivalentă din Dumbrăvița, iar primii care vor intra pe tatami vor fi cei mai mici sportivi.

„Sportul înseamnă disciplină. Nu e doar mișcare sau sănătate, e timp petrecut fără mijloace electronice, încrederea în forțele proprii și curajul de a da tot ce poți. Asta vor demonstra la examenul de centura, acești sportivi minunați. Lăsați-vă copiii să practice karate și veți vedea diferența!”, spune sensei Alexandra Pop (4 Dan), coordonatoarea și antrenorul principal al Clubului Sportiv K-ZE Karate.

În contextul în care România este pe primul loc la obezitate infantilă, unul din patru copii are probleme de greutate. Însă, mai mult de jumătate dintre ei au o capacitate fizică slabă și foarte slabă. Unul dintre sporturile accesibile și pentru copii cu mai puține abilități fizice este karate.

„Noi avem la club copii care au venit mai plinuți, neîndemânatici, dar care după câteva ore au început să se miște mai bine, prind încredere, apoi condiția lor fizică, rezistența, se îmbunătățește constant. Este multă disciplină, dar și distracție, pentru că facem toate astea cu plăcere. Doar așa, vin rezultatele.”, explică sensei Alexandra Pop.

Citește și: Primăria Dumbrăvița a obţinut cea mai mare finanțare din istoria localității

Sportivii K-ZE KARATE se pregătesc de un an competițional extrem de plin. Ei vor fi prezenți la diferite competiții din țară și străinătate, atât cu grupele de începători, cât și cu grupele de avansați. Până în luna iunie, ei vor fi prezenți la Cupa Dacicus (Orăștie) și la Arad, Cupa „Pancevo” din Serbia, vor participa la Campionatele Naționale de Karate de la Timișoara și la cel de la Târgu Jiu, la Bihor Open (Oradea), iar sportivii cei mai buni se pregătesc și pentru Campionatul Mondial de la Buenos Aires (Argentina).

Clubul Sportiv K-ZE Karate, Dumbravita, examen de grad, karate, Sala Polivalentă din Dumbrăvița, sensei Alexandra Pop

Navigare în articole

Previous: Primăria Timișoara retehnologizează sistemul centralizat de termoficare
Next: Consiliul Județean aduce 24 de microbuze electrice pentru elevii timișeni

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai noi articole

Florall – Festivalul Artei Florale aduce în Iulius Town Timișoara: un tunel realizat din mii de flori, aranjamente inedite, ateliere de creație pentru copii și adulți, momente artistice și alte surprize

Operațiuni complexe pe șantierul pasajului Solventul, conexiune a zonei de vest cu restul orașului

Universitatea Politehnica Timișoara, locul 1 pe țară în domeniul „Engineering and Computer Science”, în clasamentul academic internațional Scholar GPS

Marilen Pirtea a obţinut un nou mandat de rector al Universității de Vest din Timișoara

Conform Center for World University Rankings (CWUR) 2024, Universitatea de Vest din Timişoara se situează între primele 6.9% universități din lume

Primăria Timișoara a amendat RETIM pentru nerespectarea zilelor de colectare a deșeurilor

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice pot fi admirate în Iulius Town

Vezi toate știrile

Web design © 2025 zonaTM - Știri. Pur și simplu!