Spectacole pentru Copii și Ateliere Creative la Târgul De Paști, Cartiere în Sărbătoare
4 aprilie 2024
În perioada 6-28 aprilie, în cadrul Târgului de Paști vor fi organizate ateliere creative menite să capteze și să exprime bucuria și frumusețea renașterii naturii, precum și atmosfera vibrantă a sărbătorilor pascale, prin intermediul artelor vizuale.
Atelierele se vor desfășura în spațiul fostei florării din Piața Victoriei, fiind deschise pentru participanți de toate vârstele. Talentatele artiste plastice Livia Mateiaș, Roxana Rusu și Eva Deschidar, alături de echipa Fabricii de ciocolată POC, vor ghida și îmbogăți experiența participanților în cadrul acestor întâlniri creative.
În weekendul Floriilor (27-28 aprilie), atelierele vor adopta o temă în armonie cu această sărbătoare, iubită de românii de pretutindeni.
Pentru participarea individuală, la oricare dintre ateliere, este suficient să vă prezentați la timp, în cadrul programului anunțat. Pentru participarea în grup este necesară o rezervare prealabilă, pe adresa office@ccmt.ro. Prețul atelierelor variază între 20 și 50 lei.
Programul complet pentru perioada 6-28 aprilie este următorul:
Sâmbătă, 6 aprilie SOARELE DIN FLORĂRIE
10:00-13:00; 15:00-18:00 Atelier de pictură solară cu Livia Mateiaș
Preț: 50 lei/pers.
Duminică, 7 aprilie DIN FLOARE-N STUP
10:00-13:00; 15:00-18:00 Atelier de pictură pe sacoșe textile cu Livia Mateiaș
Preț: 50 lei/pers.
Luni, 8 aprilie SOARELE DIN FLORĂRIE
9:00-12:00 Atelier de pictură solară cu Livia Mateiaș
Preț: 50 lei/pers.
Marți, 9 aprilie DIN FLOARE-N STUP
9:00-12:00 Atelier de pictură pe sacoșe textile cu Livia Mateiaș
Preț: 50 lei/pers.
Miercuri, 10 aprilie LUMINA SOARELUI
9:00-12:00 Atelier de confecționat sun catcher cu Roxana Rusu
Preț: 25 lei/pers.
Joi, 11 aprilie FELICITĂRI PENTRU BUNICI
9:00-12:00 Atelier de cărți poștale cu Livia Mateiaș
Preț: 20 lei/pers.
Vineri, 12 aprilie CU ȘI DESPRE CIOCOLATĂ
9:30-12:00 Atelier dulce și sănătos cu Fabrica de Ciocolată POC
Preț: 30 lei/pers.
Sâmbătă, 13 aprilie DE-A LÂNA COLORATĂ
10:00-13:00; 15:00-18:00 Atelier de împâslit cu Roxana Rusu
Preț: 50 lei/pers.
Duminică, 14 aprilie DE-A LÂNA COLORATĂ
10:00-13:00; 15:00-18:00 Atelier de împâslit cu Roxana Rusu
Preț: 50 lei/pers.
Luni, 15 aprilie CU ACUL ÎN MÂNĂ
9:00-12:00 Atelier de cusut pe forme din lemn și integrarea lor în obiecte utile
cu Roxana Rusu
Preț: 30 lei/pers.
Marți, 16 aprilie FLUTURAȘII VESELI
9:00-12:00 Atelier de țesut fără război, pentru realizarea unor mici obiecte utile, cu Roxana Rusu
Preț: 30 lei/pers.
Miercuri, 17 aprilie LUMINA SOARELUI
9:00-12:00 Atelier de confecționat sun catcher cu Roxana Rusu
Preț: 25 lei/pers.
Joi, 18 aprilie LUMINA SOARELUI
9:00-12:00 Atelier de confecționat sun catcher cu Roxana Rusu
Preț: 25 lei/pers.
Vineri, 19 aprilie IEPURAȘUL MĂNÂNCĂ BOMBOANE
9:00-12:00 Atelier de ceramică – iepuraș-bombonieră, cu Kikodar
Preț: 30 lei/pers.
Sâmbătă, 20 aprilie CU ȘI DESPRE CIOCOLATĂ
10:00-13:00 Atelier dulce și sănătos cu Fabrica de Ciocolată POC
Preț: 30 lei/pers.
15:00-18:00 DE-A LÂNA COLORATĂ
Atelier de împâslit cu Roxana Rusu
Preț: 50 lei/pers.
Duminică, 21 aprilie DE-A LÂNA COLORATĂ
10:00-13:00; 15:00-18:00 Atelier de împâslit cu Roxana Rusu
Preț: 50 lei/pers.
Luni, 22 aprilie CU ACUL ÎN MÂNĂ
9:00-12:00 Atelier de cusut pe forme din lemn și integrarea lor în obiecte utile
cu Roxana Rusu
Preț: 30 lei/pers.
Marți, 23 aprilie FLUTURAȘII VESELI
9:00-12:00 Atelier de țesut fără război, pentru realizarea unor mici obiecte utile cu Roxana Rusu
Preț: 30 lei/pers.
Miercuri, 24 aprilie LUMINA SOARELUI
9:00-12:00 Atelier de confecționat sun catcher cu Roxana Rusu
Preț: 25 lei/pers.
Joi, 25 aprilie LUMINA SOARELUI
9:00-12:00 Atelier de confecționat sun catcher cu Roxana Rusu
Preț: 25 lei/pers.
Vineri, 26 aprilie CU ȘI DESPRE CIOCOLATĂ
9:30-12:00 Atelier dulce și sănătos cu Fabrica de Ciocolată POC
Preț: 30 lei/pers.
Sâmbătă, 27 aprilie FLORI, DE FLORII
10:00-13:00; 15:00-18:00 Atelier de aranjamente florale cu Eva Deschidar
Preț: 50 lei/pers.
Duminică, 28 aprilie FLORI, DE FLORII
10:00-13:00; 15:00-18:00 Atelier de aranjamente florale cu Eva Deschidar
Preț: 50 lei/pers.
WEEKENDUL COPIILOR LA TÂRGUL DE PAȘTI
Spectacole cu Teatrul Merlin și magicianul Robert Tudor
Copiii înveselesc ne înveselesc viața în fiecare zi…
De aceea, în Târgul de Paști, weekend-ul ce urmează le este dedicat, în primul rând, lor.
Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 17:00, Teatrul Merlin va prezenta, pe scena din Piața Libertății, spectacolul „Cufărul celor șapte pitici”, iar la ora 19:00, copiii se vor întâlni cu Magicianul Robert Tudor
Duminică, 7 aprilie, ne vedem tot la ora 17:00, când avem întâlnire cu chitariștii de la Beg Art, urmați, la ora 18:00, de spectacolul „Tina și Iepurașul”, prezentat de Teatrul Magic Oz. Imediat după ne întâlnim cu Peregrinii, care aduc în Târgul de Paști spectacolul „Gaudium Solis”.
În ambele zile, revine, în Târgul de Paști, Asociația Teatru pe Roți, care ne-a încântat privirile la deschiderea de duminică. De asemenea, nu vor lipsi nici trupele locale de dans – Dinamic Dance și Școala de dans Denisse – pentru care evenimentele organizate de Municipalitate sunt ocazii excelente de a se face cunoscute.
ROBERT TUDOR
Născut pe 7 decembrie 1984, Robert Tudor este un magician, animator și prezentator de televiziune. A început să fie interesat de magie la vârsta de 19 ani, fiind elev al Școlii de Magie de la Viena, Austria, pe care a absolvit-o în 2003 și a devenit cunoscut pentru numerele sale de magie din emisiunea TV „Românii au talent”. Din 2003, Robert Tudor are numeroase apariții TV la emisiunea lui Cătălin Măruță, la „Neatza cu Răzvan și Dani”, „Vorbește lumea”, „Ce spun Românii” sau „iUmor”. În perioada 2012–2013 a urmat ateliere de improvizație cu Cătălin Neamțu și Mihai Bobonete, alături de care a făcut parte din „Improv Show”, din 2013 până în 2014. În 2015 a participat la emisiunea „Românii au talent” (sezonul 5) și s-a calificat în finală. În 2017 și 2018 a fost co-host la „Vocea României Junior”, alături de Mihai Bobonete.
CUFĂRUL CELOR 7 PITICI
Spectacol realizat pe baza poveștii „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, de Frații Grimm, după o idee de Kovács Ildikó, care reinterpretează povestea clasică a Albei ca Zăpada, purtându-ne, într-un cufăr magic, prin păduri, case și castele cu ajutorul piticilor, al prințului și al vestitei prințese.
Actori: Cristian Brătoiu, Mădălina Ghițescu-Petre, Raluca Grumăzescu
Regie și dramaturgie: Béres László ½ Scenografie: Bajko Attila ½ Păpuși: Tomos Tunde ½ Muzica: Cári Tibor ½ Sunet: Giuchici Relu ½ Lumini: Ion Chipăilă
Durata spectacol: 60 minute ½ Vârsta recomandată: 3+
Pentru mai multe informații despre Târgul de Paști, vă rugăm să urmăriți pagina noastră oficială și canalele de social media: www.casadeculturatm.ro ☼ Contact presă: comunicare@ccmt.ro
CARTIERE ÎN SĂRBĂTOARE
Continuăm periplul în cartierele Timișoarei, demarat în cadrul programului „Îndrăznește !/Dare !” – Timișoara, Capitală Europeană a Culturii
Prin programul EX-CENTRICA, dedicat organizării de activități culturale în cartiere, încercăm să menținem o legătură între centru și acestea, pentru a genera o dinamică naturală, o „migrare” în ambele sensuri, dinspre centru spre periferie și invers, a elementelor culturale specifice fiecărei zone în parte.
În acest context, vă reamintim că, pe 6 și 7 aprilie, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara are bucuria de a invita timișorenii din zona Șagului și din zona Soarelui să depănăm împreună „povești din vecini”, în Parcul Clăbucet și Parcul Pădurice.
Programul celor două zile este următorul:
Sâmbătă, 6 aprilie 2024, Parcul Clăbucet
11:00-12:00 TINA ȘI IEPURAȘUL, spectacol pentru copii cu Teatrul „Magic Oz”
11:00-13:00 SEMINȚELE VIEȚII, atelier despre cum se nasc plantele, cu Ana-Maria Racz
11:00-14:00 HAI AFARĂ, LA RĂCHITĂ!, atelier de împletit nuiele cu Dinu Perva
11:00-14:30 MINITÂRG DE ADOPȚIE CANINĂ, Danyflor
12:00-16:00 SPORT & FUN, activități sportive, cu Asociația „Campioni pentru viitor”
12:00-16:00 BATTLE DE STREETDANCE
14:00-18:00 ȘCOALA DE CIRC, atelier și spectacol de acrobație
16:00-17:00 DESCOPERĂ INSTRUMENTELE MUZICALE FOLCLORICE!, atelier explicativ
16:00-18:00 ATELIER DE LECTURĂ, cu Florina Jinga
18:00-19:00 SPECTACOL FOLCLORIC, cu Ansamblul „Timișul” Tineret
19:00-20:00 CONCERT trupa Versus
20:00-22:00 DJ ZOLEE VEE
Duminică, 7 aprilie 2024, Parcul Pădurice
11:00-12:00 STICLUȚA, spectacol pentru copii cu Asociația „Teatru pentru Tine”
11:00-13:00 SEMINȚELE VIEȚII, atelier despre cum se nasc plantele, cu Ana-Maria Racz
11:00-14:00 HAI AFARĂ, LA RĂCHITĂ!, atelier de împletit nuiele cu Dinu Perva
12:00-16:00 ȘCOALA DE CIRC, atelier și spectacol de acrobație
12:00-16:00 SPORT & FUN, activități sportive, cu Asociația „Campioni pentru viitor”
14:00-18:00 BATTLE DE STREETDANCE
16:00-17:00 DESCOPERĂ INSTRUMENTELE MUZICALE FOLCLORICE!, atelier explicativ
16:00-18:00 ATELIER DE LECTURĂ, cu Florina Jinga
18:00-19:00 SPECTACOL FOLCLORIC, cu Ansamblul „Timișul” Tineret
19:00-20:00 CONCERT trupa Phaser
20:00-22:00 DJ ZOLEE VEE
Citește și: Locuri de parcare civilizate, culoar pentru tramvaie și străzi mai aerisite, în zona Piața Badea Cârțan