Clinica de ORL Timișoara are o clădire nouă, modernă
9 aprilie 2024
Primăria Timișoara finalizează în această lună construcția noii clădiri a clinicii de ORL de pe Bulevardul Revoluției. În clădirea cu parter și patru etaje, pacienții vor fi consultați sau îngrijiți în două săli de tratament și în zece cabinete dotate cu echipamente medicale de ultimă generație, iar urgențele vor fi asigurate într-o sală ultramodernă. În prezent, investiția este realizată în proporție de 95%, iar în execuție mai sunt finisaje, retușuri după șantier și amenajări exterioare. Noul corp de clădire a Clinicii ORL este conectat la cel existent de pe Bulevardul Revoluției din 1989 și este prevăzut cu lift pentru pacienți, scări interioare și exterioare (cu rol de evacuare) și amfiteatru pentru studenți.
„Mă bucur că din această vară timișorenii vor beneficia de condiții medicale moderne în noua Clinică ORL. Actuala clinică e din 1945 și e evident că nu mai corespunde nevoilor actuale, nici ale pacienților și nici ale cadrelor medicale. Modernizarea sistemului de sănătate este o urgență și o prioritate pentru actuala administrație. Am reușit să atragem împreună cu spitalele fonduri europene de peste 150 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii de sănătate a Timișoarei”, transmite primarul Dominic Fritz.
Noua Clinică ORL va oferi o gamă largă de servicii medicale în sistem ambulatoriu, inclusiv consultații specializate, investigații audiologice și vestibulare, tratamente pentru afecțiuni ale urechii, nasului și gâtului. Procesul de achiziție a echipamentelor necesare este împărțit în 5 loturi principale. Până în prezent, a fost inițiată achiziția pentru două dintre aceste loturi, urmând ca procedurile pentru celelalte trei să fie demarate în curând. Cabinetele vor fi dotate cu mobilier (inclusiv birouri și canapele pentru consultații) și echipamente specializate (scaune hidraulice și unități ORL, sisteme video endoscopice, microscoape, aparatură pentru audiometrie și multe altele) pentru a putea oferi tratamente de calitate ridicată.
Obiectivul de investiții „Reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii Ambulatoriului ORL din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență” are o valoare totală de 11.836.594 lei (TVA inclus), din care dotărilor au valoare estimată de 1.841.190 lei (TVA inclus). Lucrările de execuție sunt realizate de ALEX-DIA CONSTRUCT SRL.
Citește și: Clădirea noii maternități din Timișoara, recepționată de Consiliul Județean Timiș
Investiția a fost co-finanțată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 și se află pe lista de finanțare pentru Programul Operațional Sănătate (POS) 2021-2027. Primăria Timișoara dorește să finalizeze lucrarea și să contracteze finanțarea pe noul program european pentru lucrările realizate de la începutul anului 2024, în valoare de 6.264.876 (TVA inclus). Astfel, recepția pentru clădire va începe odată cu încheierea noului contract de finanțare, estimată pentru această vară.