Skip to content
Știri. Pur și simplu!
  • Publicitate
  • Metropolitan
    • Timişoara
    • Dudeștii Noi
    • Dumbrăviţa
    • Giroc
    • Ghiroda
    • Giarmata
    • Moşniţa Nouă
    • Remetea Mare
    • Săcălaz
    • Şag
    • Sânandrei
    • Sânmihaiu Român
  • Naţional
  • Actualitate
  • Cultură
  • Educație
  • Administrație
  • Eveniment
  • Economie
  • Social
  • Politică
  • Sport
  • Life

Concurs internațional de gastronomie la Otelec. Invitații sunt așteptați să ajungă și cu vaporul

23 aprilie 2024

Actualitate Timiș

Din Titel, Serbia – locul unde Bega se varsă în Tisa spre Dunăre – o echipă de bucătari sârbi va sosi la Otelec cu vaporul pentru a participa la Concursul internațional de gastronomie din localitate. Evenimentul – care are o tradiție de peste nouă ani și se va desfășura în 27 aprilie, pe terenul de lângă Portul Otelec –  devine astfel primul eveniment gastronomic local ce atrage participanți străini pe calea apei, întărind statutul localității Otelec de destinație de turism cultural durabil.

Mai mult decât atât, într-un parteneriat cu Societatea de Transport Public Timișoara, Primăria Comunei Otelec va pune la dispoziția timișorenilor un vaporetto, care va pleca din oraș, sâmbătă, 27 aprilie, ora 8,30 din stația de la Catedrala Mitorpolitana și se va întoarce din Otelec la ora 17,00. În plus, cei care doresc să rămână mai mult la festivalul gastronomic, vor avea la dispoziție și un autobuz, care va pleca din Otelec spre Timișoara la ora 20.00.

Concursul internațional de gastronomie este organizat în localitate de Asociația Ótelek Magyarul Magyarokért și aduce în acest an pe malurile Begăi din Otelec 16 echipe din România, Serbia și Ungaria.

“Concurenții vor primi câte cinci kilograme de carne și fiecare va pregăti ce va dori, nu doar gulaș. Pentru că bucătăria maghiară înseamnă mai mult decât gulaș”, spune Ștefan Kozma, președintele asociației.

Și nu va fi un concurs oarecare, pentru că se va juriza nu doar felul mâncării, ci și felul în care se pregătește rețeta, cum se face curățenie la locul pregătirii și chiar cum se distrează echipa. “Este un eveniment pentru promovarea culturii și gastronomiei locale, dar și a comunității. Concursul va începe la ora 9,00, cu pregătirea echipelor și va dura până la ora 13,00, când are loc jurizarea. După concurs, toți oamenii pot degusta felurile de mâncare pregătite”, mai precizează Ștefan Kozma.

Prin urmare, sâmbătă, 27 aprilie, puteți bifa o premieră: luați vaporașul din Timișoara, admirați natura de-a lungul malurilor Begăi până la Otelec, debarcați, vizitați Muzeul satului din Otelec, faceți o vizită la Galeria de desing contemporan LUN din Iohanisfeld și reveniți, pentru o masă bună, la Otelec. “Vor fi gulaș, ciorbă de pește, kurtos kolacs, prăjituri de casă, pălincă și multe altele, inclusiv un moment muzical susținut de invitatul special Szarvas Lajos”, promit organizatorii.

Citește și: Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia

Biletul cu vaporetto costă 40 de lei dus-întors. Mai multe informații privind desfășurarea evenimentului pot fi obținute la tel. 0745 812300.

bega, concurs, Concurs internațional de gastronomie, Otelec, timis, vapor

Navigare în articole

Previous: Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Next: Șantierul pentru noua clădire a Liceului Waldorf e în grafic

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai noi articole

Florall – Festivalul Artei Florale aduce în Iulius Town Timișoara: un tunel realizat din mii de flori, aranjamente inedite, ateliere de creație pentru copii și adulți, momente artistice și alte surprize

Operațiuni complexe pe șantierul pasajului Solventul, conexiune a zonei de vest cu restul orașului

Universitatea Politehnica Timișoara, locul 1 pe țară în domeniul „Engineering and Computer Science”, în clasamentul academic internațional Scholar GPS

Marilen Pirtea a obţinut un nou mandat de rector al Universității de Vest din Timișoara

Conform Center for World University Rankings (CWUR) 2024, Universitatea de Vest din Timişoara se situează între primele 6.9% universități din lume

Primăria Timișoara a amendat RETIM pentru nerespectarea zilelor de colectare a deșeurilor

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice pot fi admirate în Iulius Town

Vezi toate știrile

Web design © 2025 zonaTM - Știri. Pur și simplu!