Următorul pas pentru tranziția Timișoarei spre energie verde
26 aprilie 2024
Primăria Municipiului Timișoara continuă procedurile necesare pentru tranziția la energia verde în termoficare, prin intermediul unui nou serviciu. Astfel, Serviciul Public de Interes Local pentru Transportul, Distribuția și Furnizarea Energiei Termice în Sistem Centralizat va gestiona rețeaua de transport și distribuție a orașului și va accesa finanțări europene nerambursabile pentru modernizarea întregului sistem.
Mai mult, prin înființarea acestui serviciu, pierderile tehnologice reclamate de Colterm nu vor mai fi suportate de către societatea de termoficare. Proiectul de hotărâre privind înființarea noului serviciu s-a aflat în consultare publică pentru 30 de zile, la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/f07e0bd0-567d-4595-a699-9829565289ab
„Continuăm un proces crucial pentru Timișoara și tranziția orașului spre energie verde. În această iarnă, Colterm a fost în cea mai bună situație de 20 ani încoace. Cu stocuri de cărbune istorice, un contract de gaz pe termen lung, 30 km de rețea de termoficare modernizată și datorii istorice de peste 70 milioane lei achitate către furnizorul de gaz. De când a intrat în insolvență în octombrie 2021, Colterm a achiziționat toate certificatele necesare. Acum e timpul să facem pasul următor și să investim în tehnologii regenerabile pentru producerea energiei. Deschidem poarta pentru diversificarea surselor din care putem produce agentul termic care ajunge în final la timișoreni. Serviciul pe care îl înființăm face exact asta și este și soluția potrivită ca să accesăm mai multe fonduri europene pentru modernizarea întregului sistem. Pe termen lung, asta înseamnă costuri mai mici la bugetul local, cheltuieli mai mici pentru abonați și un oraș mai puțin poluat”, anunță primarul Dominic Fritz.
Citește și: Șantierul pentru noua clădire a Liceului Waldorf e în grafic
În următoarea ședință de Consiliu Local, va fi supus aprobării și un proiect de hotărâre privind prelungirea duratei Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică până la 01.08.2024, dată până la care vor fi parcurse procedurile de transparență necesare pentru înființarea noului serviciu.